Umbra ce a lăsat-o întunericul în inima mea sa transformat în non-culoare în neînţeles! Strivită de neîntelegere, înabuşită în necunoaştere am lăsat să se ofilească trandafitul ce stătea odinioară în glastră pe pervazul meu plin de lumină şi soare, sa ofilit în nefericire fără pic de apă fără pic de speranţă. A stat un timp îndelungat în aşteptarea vindecări, aşteptarea unei raze de soare, unei picături de apă, unui aer nou plin de tărie şi prospeţime. Şi a venit ziua în care trandafirul a început să prindă culoare. Să fi fost celebrul pianist, înconjurat de vindecare sufletească, înconjurat de ochii tandri şi albaştri precum cristalul valurilor de mare, spălând umbra negrului depusă pe trandafir, transformând-o în roşu pur cu un cadru de viaţă?! Îi cânta în fiecare duminică dănd speranţă pentru o nouă duminică. Cântecul de înger a dat aripi petalelor până când prin iubirea de cântec şi sensibilitate de cuvinte sa ridicat în fericire pătată cu inocenţă.
Ai readus culoare in sufletul meu pianistul!
